Despre carte: 2015 / Vă prezentăm atenției o anumită vinaigretă de ficțiune și un pic de jurnalism. Deci, despre ingrediente. În primul rând - ficțiune În general, letonii au o sărbătoare națională pură de secole. Și soldatul eliberator a venit la ei. Cu adevărat un eliberator, care, cu sângele și viețile poporului sovietic, i-a eliberat atât de ocupația nazistă externă, cât și de naziștii autohtoni. Și le-a dat ulterior atât cât, poate, nu a dat nimănui din URSS. Adesea mă smulge de mine însumi. Da, atât de mult încât toate republicile baltice au fost numite „vitrina socialismului sovietic”. Dar erau atât de mulți superiori peste acel soldat... De la comandantul său de pluton până la Biroul Politic al Comitetului Central al PCUS. Și acest Politburo (și odată cu el și cei mai mici) credea că „este posibil să te amesteci în mănăstirea altcuiva cu propriile tale reguli”. Și în acea „cartă” se spunea nu numai despre mănăstiri: acolo s-a scris despre toate religiile, de la păgânism până în zilele noastre, că acesta este un gunoi ideologic, al cărui loc este exclusiv la coșul de gunoi al istoriei... Acesta este cum „politica înțeleaptă a partidului” a devenit „o sărbătoare națională pură și strălucitoare în Sabatul naționalist și un bastion al rezistenței antisovietice. Și cine știe, poate ceea ce s-a făcut în vremurile sovietice cu această sărbătoare face parte și din ceea ce s-a întâmplat în cele din urmă cu URSS însăși?... Și al doilea ingredient este jurnalismul. El este cu numere. Dar sunt puține și nu sunt plictisitoare. Textul, de fapt, nu este pentru „toți cei care ratează”. Acestea sunt fără speranță. El este pentru cineva convins că Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor (și odată cu ea Flota Roșie a Muncitorilor și Țăranilor) s-a rostogolit necontrolat la 22 iunie 1941 de la granițele URSS și până la Moscova însăși. Aici este descris pe scurt cum s-au „rulat”. Cinci luni. Adică aproape șase luni. În primele săptămâni din care germanii au fost înfrânți lângă Kandalaksha și pe parcursul întregului război au reușit să avanseze în acea direcție - doar patru kilometri. La fel ca patru, doar Cetatea Brest luptase adânc în spatele german de cinci luni. Cum s-a apărat Odesa timp de 72 de zile, predând orașul - zi de zi! - cum s-a apropiat germanul de Moscova. Iar Armata Roșie a „rulat” timp de cinci luni exact aceeași distanță pe care o parcurge un șofer de turism modern în mai puțin de o zi într-o roabă încărcată.…